biblioteca mea infinita...

borges visa la o bibliotecă infinită, cu camere hexagonale lipite între ele, cu mii de etaje, avînd un spaţiu hexagonal (cum altfel) în mijloc… biblioteca babel (spaţiu în care poţi studia « anatomia melancoliei ») cuprinde toate cărţile din lume, chiar şi cele încă nescrise, chiar şi cele care nu vor fi scrise niciodată (« istoria amănunţită a viitorului, autobiografiile arhanghelilor, catalogul adevărat al bibliotecii, miile şi miile de cataloage false, demonstraţia falsităţii catalogului adevărat, versiunea fiecărei cărţi este în toate limbile, interpretarea fiecărei cărţi în toate cărţile… »), volume fără de nici un înţeles bazate pe algoritmi aleatori ai combinării literelor şi semnelor de punctuaţie, albume de artă care cuprind reprezentări ale tuturor operelor de artă deja existente dar şi ale celor care vor fi create de acum încolo şi aşa mai departe… seamănă oarecum cu virtualia, nu ? asta trebuie să fie visul lui borges, infinita reţea… în labirintul acesta firul ariadnei este inutil, cel puţin pentru mine, de ce aş vrea să găsesc ieşirea ? doar singurul minotaur e tetea vfc, tot eu sunt şi tezeu, nu ?

tezeu, 2006, digital work, multimedia:de ce această introducere la un blog despre internet ? pen’că io crez că virtualia este parte a labirintului, unul din arealurile în care (vreau) mă pierd în căutarea căutării : adică nu caut ceva anume ci căutarea în sine îmi dă nebănuite satisfacţii, ya ! blogul următor va să fie mai interesant, va să mă trimită către un nou orizont, va să mă implice într-o 9 dispută, trebuie argumentele să le scutur de praf, logica să o trag de păr, să spăl pe dinţi demonul cel mic (numai uneori cumsecade) al ironiei (să putem zîmbi) şi demonul cel gras al umorului (trebuie să rîdem)… nu mai ştiu (bătrîneţile, maică !) de ce am dat cu subsemnatul taman în acest spaţiu virtual şi nu aiurea în altă parte… adică ştiu, de fapt : trebuia să vă întîlnesc pe voi, era scris în stele, însuşi hawking («scurtă istorie a timpului », paginile 49 şi următoarele) mă avertizase că avea să se întîmple asta…

un şaman dintr-un trib amazonian, rămas nedescoperit deocamdată, îmi spusese la o cafea (la 1873 s-a întîmplat aceasta) că am prieteni care mă aşteaptă privind în zare… ei (voi toţi adică, cei pe care i-am cunoscut aici, on the net, cei pe care nu i-am cunoscut încă, plus cei care nu vor fi niciodată soprane şi tenori în acest cor) privesc atenţi în apele cristaline ale unor fîntîni dreptunghiulare (nu ştia să spună monitor, de unde ?!…) şi citesc dări de seamă despre lume în unduirile limpezi, văd tablori ale unor piese de teatru scrise de demoni cu 4, 5, 6 mîini, îşi închipuie poetice questii inefabile şi fantaste, iau atitudine, se păruie, cară proaste obiceiuri din realia după ei, fac uz de multă imaginaţie şi risipă de speranţă, vituperează oblu, se entuziasmează plenar, îşi scot limba de-un cot la lume, et caetera…

şamanul, 2007, digital work, multimedia:

aşa că, vorba înţeleptului antic moto, nimeni nu (se) (auto) amăgeşte (pe nimeni)… căutăm doar un areal absolut al libertăţii de exprimare şi, pînă la proba contrarie, credem că l-am descoperit aici, pe blogspot ‘au aiurea… iniţial voiam să scriu o bloagă în care să pun claie de link-uri către paginile lui x şi y şi z, da’ nu se făcea, nu dădea bine în peisaj, cine sunt io să arăt cu degetul către aceia?! numa’ atît vă spun, că multă plăcere datu-mi-a mie întîlnirea cu voi, aici, în aceste cotloane ale bibliotecii infinite visate de argentinianul orb şi, dacă amăgire se cheamă aceasta, hm, aprob cu mînurile amîndouă… ya ? se aud aplauzele mele din camerele voastre ?!